Casele ecologice din lemn, soluţia actuală la îndemână

474
Casele ecologice din lemn, soluţia actuală la îndemână

Construcţia caselor ecologice din lemn rotund sau pe structură din lemn este un element de actualitate în Arad, foarte mulţi beneficiari orientându-se spre acest tip de locuinţă. Avantajele sunt multiple, de la numărul mare de firme specializate pe construcţiile din lemn şi până la izolaţia termică superioară, design-ul tradiţional rustic sau modern, rapiditatea în execuţie şi preţurile avantajoase.

Lemnul este cel mai actual material utilizat pentru amenajările interioare şi exterioare ale locuinţelor rezidenţiale din întreaga lume datorită impactului puternic călduros şi natural, precum şi ecologic.

Omul trăieşte în comuniune cu natura şi rezonează la elementele naturale, iar lemnul este poate cel mai potrivit exemplu dintre toate câte există. Acasă ne place să ne simţim cât mai bine, într-o stare perfectă de armonie cu mediul înconjurător pentru a ne putea odihni şi încărca bateriile. Lemnul este prezent peste tot în jurul nostru, de la arborii din jurul nostru pe lângă care trecem în timpul zilei şi până la patul pe care ne petrecem noaptea.

Lemnul este un element viu, care „respiră”, „trăieşte” şi trece prin multiple schimbări de-a lungul întregii sale existenţe care se poate întinde pe parcursul a sute de ani, mult mai mult decât durata de viaţă a omului.

Lemnul este astăzi utilizat în construcţii, amenajări şi decoraţiuni interioare/exterioare, în industria mobilei şi pentru diverse placări de pereţi şi podele. Sunt multe firme româneşti specializate în prelucrarea lemnului astfel încât clientul final să se poată bucura o vreme îndelungată de durabilitatea şi calitatea lemnului achiziţionat.

Grinzi din lemn stratificate lamelare

Grinzi din lemn stratificate

Evoluția construcțiilor ne permite să folosim grinzile stratificate din lemn BSH pentru cele mai moderne, rezistente și sigure construcții.

Glulamul (BSH) presupune lipirea lamelelor de lemn rășinos una de alta, paralel cu fibrele. Procesul presupune folosirea unui adeziv care să îndeplinească cerințele  standardului EN301 pentru fabricatele din lemn care vor suporta sarcină.

Avantaje. Caracteristici. Performanțe.

  • Rezistență mecanică foarte mare în comparație cu sistemul de grinzi din lemn masiv – datorită sistemului de fabricare (lipirea mai multor lamele de lemn sortate, eliminarea defectelor) grinzile au o rezistență mult superioară elementelor din lemn brut;
  • Dimensiuni foarte mari – pot fi produse în dimensiuni mari, cu lățime de la 70 mm la 220 mm, înălțime între 70 și 1000 mm și lungime de la 1000 mm la 13000 mm;
  • Stabilitate dimensională – crăpăturile datorate modificărilor naturale ale lemnului (contracției sau ca urmare a expunerii în mediul ambiant, a diferențelor de temperatură) pot apărea și sunt acceptate;
  • Construcții masive – grinzile permit realizarea unor construcții masive rezistente, fiind recomandate datorită proprietăților ignifuge, au rezistență portantă, indice termic ridicat, durabilitate în timp;
  • Rezistență mare la agenți externi – grinzile au o rezistență bună la umiditate (lemnul utilizat de firma noastră este adus la o umiditate de 8%-14%, în funcţie de utilizare, internă sau externă). Pentru mucegai şi insecte utilizăm Bochemit PLUS;
  • Se poate modela ușor – lemnul lamelat încleiat se obține prin lipirea unor lamele subțiri și elastice, care poate fi modelat cu ușurință în sisteme de diferite curburi;
  • Greutate proprie redusă – se folosește în combinație cu alte sisteme pentru obținerea unor construcții ușoare, cu deschideri mari, fără stâlpi intermediari;
  • Rezistență mare la foc – lemnul folosit este tratat împotriva focului (utilizăm tratamente din Bochemit);
  • Rezistente la seism – datorită greutății reduse și a flexibilității.

Profile Ferestre Tamplarie din lemn stratificat placat cu aluminiu cu geam termopan 01

Tâmplăria din lemn stratificat

Ferestre și Uși din lemn

Lemnul stratificat (sau lamelabil) este compus din lamele din lemn rășinos care sunt prelucrate și lipite cu adezivi de tip rășină foarte puternici.

Folosim lemnul de pin deoarece acest soi crește la înălțimi foarte mari și are rășina distribuită uniform, scăzând riscul de defecte apărute în timp. O altă calitate a pinului care îl face foarte util pentru fabricarea tâmplăriei este gradul de absorbție a vopselelor și lacurilor. Astfel, aspectul final este lucios, rezistent în timp și mentenanța nu implică procese costisitoare.

Află mai multe pe https://www.lumealemnului.ro/product/tamplarie-din-lemn-stratificat/

Tâmplărie din lemn stratificat din pin și molid

Lemnul stratificat (sau lamelabil) este compus din lamele din lemn rășinos care sunt prelucrate și lipite cu adezivi de tip rășină foarte puternici.

Avantajele tâmplăriei din lemn stratificat din pin:

  • corespunde tuturor cerințelor actuale în materie de eficiență energetică și calitatea optimă a aerului din interior;
  • asigură un coeficient ridicat de izolație termică și acustică;
  • conferă un aspect armonios și organic, potrivit pentru o locuință modernă;
  • se elimină riscul formării condensului, așa cum se poate întâmpla în cazul tâmplăriei din PVC.

Tâmplărie lemn stratificat placat cu aluminiu

Tâmplăria din lemn stratificat placat cu aluminiu reprezintă o opțiune modernă, de calitate superioară, care combină proprietățile lemnului cu protecția superioară oferită de aluminiu.

Față de tâmplăria de lemn clasică, cea din lemn stratificat și placată cu aluminiu prezintă o serie de avantaje:

  • asigură o protecție ridicată ferestrelor, crescând durata de viață în timp;
  • revopsirea lemnului la exterior dispare, deoarece nu este expus condițiilor meteorologice exterioare, iar suprafața de aluminiu nu necesită niciun fel de întreținere;
  • se adaptează diferitelor tipuri de construcții, placarea exterioară din aluminiu având și rol estetic, adaptându-se cu ușurință la designul clădirii.

Tâmplărie lemn placat cu aluminiu și izolație

Tâmplăria din lemn stratificat placat cu aluminiu și izolație este produsul care, prin caracteristicile de fabricație, asigură o izolare termică excelentă și un confort sporit în locație.

Avantajele tâmplăriei din lemn stratificat placat cu aluminiu și izolație:

  • izolare termică și fonică, fiind un produs durabil și economic;
  • protecție termică atât iarna, cât și vara;
  • siguranța familiei tale, fiind prevăzută cu protecție pentru copii;
  • întreținere ușoară și luminozitate sporită;
  • îndeplinește cele mai ridicate standarde de design, norme tehnice și asigură rezistența la încercări de efracție și la intemperii.

Perete cortină pe structură din lemn placat cu aluminiu

Pereții tip cortină sunt o variantă modernă fie pentru înlocuirea unui fațade exterioare, fie pentru a despărți o construcție existentă. Atunci când aveți un spațiu pe care doriți să îl divizați ușor, în funcție de necesitățile de trafic, structura tip cortină din lemn placat cu aluminiu permite ca încăperea să fie estetică, funcțională, practică și modernă.

Lambriu lemn molid 02

Lambriu din lemn

Lambriurile din lemn au un design modern, sunt fabricate din lemn rășinos de molid și pot fi personalizate în culorile dorite, în funcție de arhitectura pe care doriți să o implementați. Lambriul este utilizat pentru terase, foișoare, placarea orizontală și verticală a elementelor de contrucție, la căptușirea streașinei sau pentru realizarea pereților la cabanele din lemn.

Caracteristicile lambriurilor din lemn: 

  • Culoare uniformă – toate elementele sunt vopsite în aceeaşi culoare.
  • Ușor de montat și de transportat, asigurând rezistență în timp și durabilitate.
  • Performanță crescută datorită tehnologiei de prelucrare, care oferă durabilitate, aderență ridicată și o durată mare de viață.
  • Protecție împotriva dăunătorilor: lemnul este tratat împotriva dăunătorilor și a mucegaiului.

Află mai multe pe https://www.lumealemnului.ro/product/lambriuri/

Alege şi tu lemnul să fie prezent cât mai mult în structura şi design-ul locuinţei tale şi vei avea un cămin călduros, prietenos cu natura şi foarte aspectuos.